Maluri de vară

-          Marea ţipă în valuri. O auzi?

-          Nu o înţeleg.

-          Marea sparge visurile la mal.

-          Nu mai am timp.

-          Marea visează.

-          Nu mai am amintiri.

-          Marea ne priveşte. Şi-a dat seama că nu suntem tot nisip.

-          Sufletul meu  s-a acoperit de noapte şi de uitare. În mine e mai întuneric decât afară.

-          Marea nu scufundă sufletele.

-          ….

-          Marea ne învaţă să iubim frumos.

-          Nu am mai ascultat cântecele amintirii.

-          Marea ne aruncă vara în suflete.

-          Vara mea e o mare cutremurându-mi amintirile.

Vara încă respiră în mine… Marea încă sparge visuri la mal.

Ce aş fi fost dacă aş fi fost…

o lună: un August pe margini de nisip
o zi a săptămânii: vineri
o parte a zilei: răsărit
o direcţie: către răsărit
o virtute: demnitate
o personalitate istorică: Ion Antonescu
o planetă: Uranus
un film: Saving Private Ryan
un lichid: ceai de tei
o piatră: atârnată de suflet
un tip de vreme : furtună
un instrument muzical : vioară
o emoţie: fericire
un sunet : bătaie din aripi
un element : uraniu
un cântec: Child in time – Deep Purple
o carte: “Adio, arme” – E. Hemingway
un scriitor: Marin Preda
personaj de ficţiune: dragon
oraş: Veneţia
o aromă: flori de cireş
o culoare: culoarea cerului la crepuscul
un material: mătase
un cuvânt: libertate
o parte a corpului: umăr
o expresie a feţei: indiferenţă
personaj de desene animate: Storm (X-Men)
formă geometrică: poligon neregulat
număr: 29
un mijloc de transport: tren
o haină: mantie

Mi-am permis să mă transform în cuvinte şi-n zbor, să acopăr valuri şi umeri dezgoliţi cu bătăi din aripi, să alunec sub coastele timpului fredonând amintiri, să mă acopăr în poveşti, ascunzându-mă sub mantaua lor caldă încă de speranţă, după primul contact cu sufletul…

Mai departe către Ammelie şi Tovarăşa.

Ţărmuri de noapte

Palmele mele acoperă zgomotul timpului. Nu ştiu dacă ieri sau astăzi aş fi putut scrie, oricum mâine nu mi-aş mai fi amintit nimic, sufletul meu îşi acoperă ferestrele de cântec nocturn cu perdele de somn şi uitare…

Dar acum noaptea tace. Şi mirosul teilor înfloreşte de departe cu un cântec de uitări. În privirile mele nu sunt decât amintiri. Fiecare parte din mine nu e altceva decât un trecut pe care îl acopăr cu zâmbete îngustate de masca conştiinţei unui “acum” şi pe care îl descopăr în nopţi ca acestea, ansamblând părţi din mine, dintr-un “eu” trecut…

În mine s-au adunat rămăşite de nopţi, de răsărituri cântate pe buze uscate şi nisipoase..

În mine nu mai dansează timpul. Eu nu mai dansez pe maluri de zi.

Sufletul meu s-a împleticit în sine. Visează bărci colorate în apus.

Sunt acoperită de amintiri. Privirile mele vorbesc poate prea mult.

Debut de vară

Mai ţii minte? Eram doar două picături de soare pe umerii ploii, râdeam şi răsăream şi mai înalt alunecând ca nişte şuviţe de nori pe fruntea nopţii, noi aveam răsărituri în priviri, plângeam cu toate culorile din lume, alunecam în noi, pe lângă noi, oriunde, dar niciodată prea departe de noi. Umărul drept de care mă sprijineam, să nu mă pierd de mine, de care se prindeau nopţi, poveşti cu schelete ce se clătineau sub greutatea cuvintelor, părea o prelungire a verii, o mare din August, un zâmbet acoperit de nisip…

Mai ţii minte? Umblam cu sufletul pe chip, ne ardeam atât de tare la tălpile zâmbetului, nopţile păşeau prin noi ca vara prin sufletul unui copil…

(joacă de copil. Joaca mea de copil)

Îndepărtări

Am fost departe, şi totuşi cum se face că depărtarea ne-a apropiat şi mai tare?

Fereastra cu ochii închişi

M-am aşezat pe tâmplele acestei lumi, care zvâcneau în aer a ploaie. Fruntea mi se apleca, încercând să-mi arunce privirile înapoi, în mine. Rămăşiţe din mine, risipite prin ferestrele pielii mele, alunecau una într-alta, se ansamblau, după care se dezlipeau, învârtindu-se în jurul aceluiaşi refren. Scăpasem prea mult din mine în această lume, rămânându-mi doar urme de timp, de ieri, care-mi apăsau aşa, uşor, coastele, sub care fremătau perdele de aer închis. Devenise prea strâmt în mine, eu nu mai aveam loc în mine, nu, chiar nu mai aveam.

Mă închideam între spaţiul strâmt dintre pleoape, iar lumea se deschidea, privindu-mă.

“ Tu eşti un cer pe care lumea îl expiră cu fum..  ”

Mulţumesc, Ammelie, dar îmi pare rău că te voi dezamăgi, textul pe care l-ai citit nu cred că are vreo legătura cu tema propusă, în sfârşit, voi reveni asupra lui, mai trebuie şflefuit, realizez asta. Sper că în curând (ah, mereu zic asta). Nici nu ştiu ce înseamnă acest « curând ».

Leapşa merge mai departe la Ioana. Ce spui să scrii despre …. o bancă? (una albastră, probabil)

Linie de pauză

eu nu ştiam ce parte din mine
erai tu.
şi cu atât mai puţin
ce parte din mine
eram eu…

.

.

.

sau poate că
nu sunt decât un gol
care se acoperă cu umbra ta…

 

Sufletul dintre coperte…

Viaţa ei curgea

între două coperte

nelipite între ele.

Nu ştia cu ce începe viaţa ei,

nu ştia cu ce s-ar fi putut termina…

Era doar un cuprins,

între două coperte vechi,

un suflet neasamblat.

Privirile ei curgeau,

dar nu-şi putea număra

paginile aşternute

pe ea, ca un colb.

Mâinile ei,

degetele ei contorsionate

de presiunea copertelor,

asamblau suflete,

culori, imagini…

o asamblau pe ea,

viaţa ei,

ce-ar fi putut fi,

chiar şi-aşa,

între două vechi coperte

de poezii…

14 Februarie, zi în care versurile ei sporeau, copertele nemaiputând suporta… viaţa ei zburând, nemărginită, printre rândurile fiecărei poezii…doar că noi nu o putem auzi niciodată…

Remember?

She’s the one to blame!

Aer în palme

ea tăcea.

şi aerul din palmele sale

o respira

cu totul.

o închidea

între degetele ei,

îi pecetluia ochii,

valsându-i

în vânt…

ea îşi deschidea

încet

palmele.

şi din palmele ei

evada

un aer

închis.

Joaca mea de copil nu e serioasă, dar îmi place forma pe care o iau cuvintele în palmele mele, în aerul din palmele mele…