Aiureli din toamnă
Sufletul îi lăcrima, cerul lăcrima.
Chipul îi zâmbea, ca unui nimic.
Braţele-i culegeau albastrul căzut pe pământ.
Glasul ei şoptea. Nimeni nu putea auzea.
Din ochii ei, trimiteam vederi mării,
nisipului,
albastrului cu gust amar,
ca un Noiembrie-n soare.
Mâna ei,
ca o aripă de cer.
Valsa, purtată de vânt,
pe Chopin, în stropi de ploaie.
Nimeni nu o auzea. Nu puteau…
Nu e poezie, e doar o joacă de copil, un desen de cretă şters de ploaie.
Categories: Joacă de copil
aiureli, iubind, Joacă de copil, suflet, toamnă în iarnă, zâmbind
A. U.
Cerul o auzea, plangea o data cu ea.
p.s. : Marea lui decembrie ma face sa tremur, dar nu de frig.
Imi plac contururile sterse ale desenului.
Marea nu are lună, timp, temelia sa este aceeaşi, nimeni nu o zdruncină, nimeni nu poate… Cerul aude pe toată lumea, e acelaşi pentru toţi…
Numai bine, imbratisare.
Desenul s-a şters, a plâns prea mult şi ea, şi cerul..
Numai bine, îmbrăţişare.