cum se uită uşor


ai mai ţine minte la capătul acestor rânduri

cât ne-am aplatizat în lupta cu foaia goală, cu braţele

dezarmate

cu genunchii adânciţi în încrucişarea de paşi

cu umerii dezmembrând circularitatea

direcţiilor ce duc accidental către acelaşi punct

cu care încep cuvintele şi distanţele

nemăsurabile între punctele cardinale

ale privilor ce nu privesc

trecut

*

cel mai uşor se uită ziua când toate armele

rămân ascunse în insomnia paralelă a traficului adormit

suspendat în orele

semafoarelor

*

de ce, întrebi, există teancuri de nopţi

la care ţi se întorc mereu uitările?

Anunțuri

colapsuri ( sau noaptea are migrene )


îmi pare rău

că ţi-am împletit atâta pielea

cu a mea.


că ţi-am încurcat epiderma

între capilare


că mi-am întrecut

privirile

să ajung la tine


şi că

n-am ştiut să-ţi spun

că nu mai erai complet.


că plecasem

de multă vreme


şi că

n-am rezistat niciodată

mai mult de

2 colapsuri


între mine

şi privirile tale.