Ca nuca în perete


curg prin mine rădăcini de lumi în derivă

refuzate de opinia comună

schelete de vieți și viitoruri

 

corpuri întregi de trecuturi intruzive

și alte unități de măsură

pentru neputințe și procrastinări voluntare

 

receptorii senzoriali nu mai fac față

exteriorului

 

totul se desfășoară și apoi se destramă

 

pe interior, intruziunea exteriorului

provoacă arsuri

Anunțuri

timpul aşteaptă.


Timpul s-a transformat în aşteptări.


mi-e dor să mi se usuce nisipul pe zâmbet.

mi-e dor să înot printre amintiri.

mi-e dor să se împiedice vântul de părul meu, de umbra mea tremurând în nisip.

mi-e dor să-mi fie cald şi să am picioarele reci.

să prind răsăritul de privirile mele.


întotdeauna mi-a plăcut să plec. să-mi fac bagajele, de amintiri, de clipe, de nopţi.

acum bagajele mele sunt mai fragile ca niciodată.

Ţărmuri de noapte


Palmele mele acoperă zgomotul timpului. Nu ştiu dacă ieri sau astăzi aş fi putut scrie, oricum mâine nu mi-aş mai fi amintit nimic, sufletul meu îşi acoperă ferestrele de cântec nocturn cu perdele de somn şi uitare…

Dar acum noaptea tace. Şi mirosul teilor înfloreşte de departe cu un cântec de uitări. În privirile mele nu sunt decât amintiri. Fiecare parte din mine nu e altceva decât un trecut pe care îl acopăr cu zâmbete îngustate de masca conştiinţei unui “acum” şi pe care îl descopăr în nopţi ca acestea, ansamblând părţi din mine, dintr-un “eu” trecut…

În mine s-au adunat rămăşite de nopţi, de răsărituri cântate pe buze uscate şi nisipoase..

În mine nu mai dansează timpul. Eu nu mai dansez pe maluri de zi.

Sufletul meu s-a împleticit în sine. Visează bărci colorate în apus.

Sunt acoperită de amintiri. Privirile mele vorbesc poate prea mult.