I just don’t buy it


Nu pe bune, se aude că vom câștiga o oră. O oră în plus, care de altfel nu ne va afecta timpul. Orele nu mai există pentru noi decât ca repere, ghiduri pseudo-temporale, pentru a ne sincroniza într-o fugă împărtășită. Nu mai avem timp, oricum nu ne aparținea, și orele în plus sau în minus nu schimbă cu nimic situația.

Așa zisa oră în plus va cădea repede la fundul rutinei, iar efectul ei binefăcător va fi doar temporar. Adică doar pentru ziua de mâine, când ni se va sesiza fericita împrejurare de a câștiga. A câștiga timp. Cât de fals optimist. 

Oricum ne risipim timpul pe lucruri nesemnificative. Nu pe bune. Mai aveți timp „liber” de când Facebook-ul a luat în stăpânire viața voastră socială? Nu vreau să fac pe antisociala sau pe neintegrata (dacă folosirea Facebook-ului reprezintă un punct de reper în a da asemenea verdicte), dar fenomenul Facebook mă sperie. Pare prea total și în expansiune. Dar el ( sau El?) nu este, desigur, singurul pe care îl putem blama că nu avem timp. Chiar din contră, nu prea dă nimeni vina pe el (sau El?), în afară de mine, desigur.

Nu vreau a părea revoltată pe ceva/cineva, dar tocmai am realizat că am pierdut o zi întreagă, o  frumoasă zi de sâmbătă, începută frumos (vezi postul anterior) pe ceva absolutamente inutil. Adică bine, util pentru.. știu eu…un timp limitat (ce paradox în exprimare!) dar în general inutil pentru mine și pentru plăcerile mele, care de altfel sunt simple. Voiam o sâmbătă simplă. Neirosită. Dar nu mă pot rupe, mi-e imposibil. Trebuie să ne închinăm unui sistem din care facem parte, unei societăți care ne leagă and so on and so forth. 

Da. Sunt tristă, pe bune. Am pierdut o zi. Încă una la socoteală. Poate o voi compensa, totuși, cu salvatoarea oră în plus de mâine. 

Să mai dau muzici? Mai dau, că sunt din belșug. 

If these trees could talk – Signal Tree. 

Anunțuri