Întrebări și tăceri (1)


Întrebare : când s-a terminat vara?

Tăcere, pe post de răspuns :

Răspunsul ce n-a vrut să treacă sub tăcere : pe când eram prea ocupată să mi-o prelungesc atât mintal, cât și în planul real. astăzi n-a mai mers șmecheria. cineva mi-a arătat copacii.

Reclame

Ca de obicei când nu dorm


îmi pare rău că niciodată nu am oferit un final care să ofere certitudinea unei finalităţi irevocabile.

finalurile mele par întotdeauna deschise.

dar nu sunt.

nu revin niciodată asupra lor, nu mă răzgândesc când dau accidental peste ele.

şi totuşi nici măcar pe mine nu mă pot convinge.

(produsul încă unei nopţi nedormite, fără nicio finalitate, decât poate un somn târziu şi obositor.

apropo, mă întorc pe blog. asta înseamnă că voi posta mai des de două ori pe an. mulţumesc publicului de două-trei persoane care n-au somn. culcaţi-vă, odihniţi-vă creierul, nu vă lăsaţi pradă unei nopţi amăgitoare. credeţi-mă, mâine nu vă va consola cu nimic senzaţia iluzorie de a fi furat câteva ore vieţii.

paranteză neterminată.

timpul aşteaptă.


Timpul s-a transformat în aşteptări.


mi-e dor să mi se usuce nisipul pe zâmbet.

mi-e dor să înot printre amintiri.

mi-e dor să se împiedice vântul de părul meu, de umbra mea tremurând în nisip.

mi-e dor să-mi fie cald şi să am picioarele reci.

să prind răsăritul de privirile mele.


întotdeauna mi-a plăcut să plec. să-mi fac bagajele, de amintiri, de clipe, de nopţi.

acum bagajele mele sunt mai fragile ca niciodată.

Cum (nu) îmi petrec vara


Se mai aud încă câteva ecouri de noapte bătând în piepturi împinse către întunericul din ele… Eu am rămas aici. Şi am împietrit în jurul amintirilor care mi se decojesc de pe suflet, pe chip, pe păr…  şi nici vara nu mai trece prin mine, paşii ei s-au rătăcit înapoi, retrăindu-le urma…

Tu ai trecut deja peste. Voi face la fel. Cuvintele nu te pot trezi din inerţia pe care somnul uitării a aşternut-o pe chipul tău. Vara va trece prin calendar, cu miros de tei încurcat prin Iunie…

„ – încă te aştept… în August..”

Maluri de vară


–          Marea ţipă în valuri. O auzi?

–          Nu o înţeleg.

–          Marea sparge visurile la mal.

–          Nu mai am timp.

–          Marea visează.

–          Nu mai am amintiri.

–          Marea ne priveşte. Şi-a dat seama că nu suntem tot nisip.

–          Sufletul meu  s-a acoperit de noapte şi de uitare. În mine e mai întuneric decât afară.

–          Marea nu scufundă sufletele.

–          Doar trupuri.

–          Marea ne învaţă să iubim frumos.

–          Nu am mai ascultat cântecele amintirii.

–          Marea ne aruncă vara în suflete.

–          Vara mea e o mare cutremurându-mi amintirile.


Vara încă respiră în mine… Marea încă sparge visuri la mal.

Debut de vară


Mai ţii minte? Eram doar două picături de soare pe umerii ploii, râdeam şi răsăream şi mai înalt alunecând ca nişte şuviţe de nori pe fruntea nopţii, noi aveam răsărituri în priviri, plângeam cu toate culorile din lume, alunecam în noi, pe lângă noi, oriunde, dar niciodată prea departe de noi. Umărul drept de care mă sprijineam, să nu mă pierd de mine, de care se prindeau nopţi, poveşti cu schelete ce se clătineau sub greutatea cuvintelor, părea o prelungire a verii, o mare din August, un zâmbet acoperit de nisip…

Mai ţii minte? Umblam cu sufletul pe chip, ne ardeam atât de tare la tălpile zâmbetului, nopţile păşeau prin noi ca vara prin sufletul unui copil…

(joacă de copil. Joaca mea de copil)